miercuri, 5 decembrie 2018

Povestea unei perechi de pantofi


Ani mulţi în urmă, era "cool" să te înscrii la un liceu "cool", la un profil "cool"... Am făcut asta şi imediat mi-am dat seama că nu mă potriveam cu acel din urmă "cool". Au trecut cei patru ani şi tot "cool" se chema să te înscrii la o facultate "cool", desigur, la un profil şi mai "cool". Am făcut şi asta şi mi-am dat seama că mi se potrivea acel şi mai "cool" ... dar... doar pentru o vreme!

Îmi amintesc povestea cu care a început acest domeniu cool, numit marketing... Prezentarea a fost asta: te învaţă să vinzi frigidere eschimoşilor. Şi a mai fost o poveste pe care mi-o amintesc... o firmă care producea pantofi şi-a trimis doi oameni de marketing într-un deşert pentru a testa piaţa. Primul s-a întors dezamăgit şi cu următorul mesaj: "Acolo toţi oamenii umblă desculţi, nu avem nici o şansă să le vindem pantofi." Al doi-lea s-a întors încrezător: "Pentru că oamenii aceia umblă toţi desculţi, va trebui să-i încălţăm!"

Citind "Toţi suntem ciudaţi", de Seth Godin, mi-am amintit de povestea firmei de pantofi... Aici, în cartea lui Godin am găsit ceva şi mai frumos...

"Povestea firmei Toms Shoes este de obicei greşit înţeleasă şi merită reexaminată. Blake Mycoskie a înfiinţat o companie producătoare de încălţăminte, pornind de la o idee simplă, dar radicală: de fiecare dată când vinde o pereche de pantofi, el dăruieşte o pereche identică unei persoane din ţările în curs de dezvoltare, unui om care n-are nici o încălţare.

Asta-i tot. Ăsta e modelul lui de afacere. Fără reclame, fără promovare intensă, fără nici o vâlvă în piaţă.

Blake înţelege că pantofii lui (şi povestea lui) nu e pentru toată lumea. De fapt, povestea pantofilor e pentru un grup foarte unit, un trib, un nucleu de persoane care împărtăşesc un interes, o pasiune şi un mod de a discuta între ei. Un individ se grăbeşte să-i cumpere pantofii, dar apoi individul acela spune povestea restului tribului - nu Blake, nu Toms, nu reclamele lor. Toms ţinteşte particularul. Firma prosperă când cineva rezonează cu povestea ei ciudată, dar, în majoritatea timpului şi pentru majoritatea lumii, firma Toms e invizibilă.

Strădania neîncetată de a recrea masa trecutului este nucleul stresului pe care-l simţim la muncă. Ea împinge marii specialişti în marketing să depună eforturi extravagante pentru a ne sili să ne conformăm. Câţiva marginali au văzut însă o cale diferită. Ei se adresează ciudaţilor.

Provocarea viitorului este aceea de a face o muncă productivă şi utilă pentru şi împreună cu tribul căruia îi pasă de voi, să găsiţi tribul şi să-l coagulaţi, să câştigaţi încrederea membrilor lui, să-i duceţi acolo unde doresc şi trebuie să meargă. Ţelul este de a găsi, de a organiza, a deservi şi de a conduce un trib de persoane a căror ciudăţenie să o îmbrăţişaţi, nu s-o combateţi."

miercuri, 17 octombrie 2018

... florile din Coran


... Eu nu ştiu nimic. Ştiu doar ce-i scris în Coran.

Zâmbetul e ceva pentru bogaţi. Eu nu-mi permit să zâmbesc. Când spun că zâmbetul e o chestie pentru bogaţi vreau să spun că e o chestie pentru oamenii fericiţi. Zâmbetul te face fericit.

- Momo, este foarte bine să mergi la profesioniste. Întotdeauna trebuie să începi cu profesioniste, care ştiu bine meserie. Când lucrurile o să se complice şi o să fie vorba de sentimente o să te mulţumeşti cu amatoare.

- Priveşte, Momo, Sena adoră podurile, e ca o femeie căreia îi plac  la nebunie brăţările.

- Momo, frumuseţea este peste tot. Oriunde îţi roteşti privirea. Asta scrie în Coranul meu. Apoi ne-am plimbat pe ţărmul mării.
- Ştii, Momo, dacă Dumnezeu nu i-a dezvăluit cuiva viaţa în mod nemijlocit, o carte nu i-o va dezvălui nici atât.

După ce Miriam m-a admis în rândul pretendenţilor ei, începea să mă respingă ca pe un candidat nepotrivit.
- Nu-i nimic spunea domnul Ibrahim. Iubirea ta pentru ea este numai a ta. Îţi aparţine. Chiar dacă ea o refuză, nu poate schimba nimic. Doar că nu profită. Momo, ceea ce oferi rămâne la tine mereu, ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna!

Coranul este folositor pentru ceea ce ţine de suflet.

- Ah, nu o lua pe autostradă Momo, nu pe autostradă. Când mergi pe autostradă eşti îndemnat să mergi dar să nu vezi nimic. Autostrada este pentru tâmpiţii care vor să ajungă foarte repede de la un punct la celălalt. Noi nu facem geometrie, noi călătorim. Găseşte-mi drumeaguri care să ne arate tot ceea ce este de văzut.
- Se vede că nu tu conduci, domnu' Ibrahim.
- Ascultă Momo, dacă vrei să nu vezi nimic, atunci ia avionul ca toată lumea.

- Opreşte maşina. Simţi? Miroase a fericire, e Grecia. Oamenii par nemişcaţi, se opresc să se uite după noi, respiră. Vezi tu, Momo, toată viaţa mea am muncit, dar am muncit încet, fără să mă grăbesc, nu voiam să fac profit, sau să văd cum defilează clienţii în prăvălie, nu. Lentoarea aceasta e secretul fericirii.

Cum ne-am apropiat de Istambul, domnul Ibrahim a devenit mai tăcut. Era emoţionat.
- În curând vom ajunge la marea mea de baştină.
În fiecare zi voia să mergem tot mai încet. Voia să savureze peisajul. Îi era şi teamă.
Ne-am oprit într-un sat de munte.
- Sunt fericit, Momo. Eşti cu mine şi ştiu ce scrie în Coranul meu. Acum vreau să te duc să dansezi. Trebuie. Neapărat. "Inima omului este ca o pasăre închisă în colivia trupului." Când dansezi, inima cântă asemenea păsării care doreşte să se confunde cu Dumnezeu. Vino, mergem la tekke. Tekke este o mănăstire. Momo, descalţă-te. Şi acolo, pentru prima oară, am văzut nişte bărbaţi învârtindu-se. Dervişii erau îmbrăcaţi cu nişte rochii de culoare deschisă, grele, suple. Se auzea o tobă. Şi atunci călugării se transformau în titirez.
- Vezi, Momo! Se învârtesc în jurul inimi lor, care este locul prezenţei lui Dumnezeu, e ca o rugăciune. Pierd toate reperele terestre, această greutate pe care o numim echilibru, se transformă în torţe, care ard într-o vâlvătaie.

- Te mişti prea mult, Momo. Dacă vrei să ai prieteni trebuie să nu te mişti.

- Domnule Ibrahim, ţi se pare că sunt frumos?
- Eşti foarte frumos, Momo.
- Nu asta vreau să spun. Crezi că voi fi suficient de frumos să plac fetelor... fără să plătesc?
- Peste câţiva ani o să vrea ele să plătească pentru tine!
... Pentru un bărbat normal, vreau să spun un bărbat ca tine şi ca mine - nu ca Alain Delon sau Marlon Brando, nu -, frumuseţea este cea pe care o descoperi într-o femeie.

- Momo, ne-a fost dată o scară ca să evadăm. Omul a fost mai întâi mineral, apoi vegetal, apoi animal - nu poate uita că este animal, adesea este ispitit ca să devină animal -, apoi a fost om înzestrat cu o conştiinţă, raţiune, credinţă. Îţi imaginezi drumul de la stadiul de pulbere până azi? Iar mai târziu, când îţi vei depăşi condiţia de om, vei deveni un înger. S-a terminat cu legătura ta cu pământul. Când dansezi, ai intuiţia acestei stări.

Apoi a sosit ziua de neuitat în care domnul Ibrahim m-a anunţat că urma să ajungem la marea lui de baştină. Era emoţionat ca un puşti. A vrut să meargă singur înainte şi, ca să mă poată repera,  mi-a cerut să îl aştept sub un măslin.
... Maşina se izbise de un zid. Era foarte slăbit. M-am aruncat la pieptul lui. A deschis ochii şi a zâmbit.
- Momo, călătoria se încheie aici.
- Nu, nu am ajuns încă la marea de unde vii.
- Ba da, eu am ajuns. Toate braţele fluviului se varsă în aceeaşi mare. Marea unică.
Şi atunci s-a întâmplat fără voia mea: am început să plâng...
-Momo, tu te plângi pe tine, nu pe mine. Eu am trăit bine. Am îmbătrânit. Am avut o soţie care a murit de mult, dar pe care o iubesc la fel ca-n tinereţe. Am avut un prieten, Abdullah, pe care să-l saluţi în locul meu. Mica mea băcănie mergea bine. Rue Bleue este o stradă drăguţă, chiar dacă este albastră doar cu numele. Şi apoi ai apărut tu.
A închis încet ochii.
- Domnu' Ibrahim!
- Şşşş... Nu te îngrijora. Nu mor, Momo, merg să întâlnesc necuprinsul.
Asta a fost tot.

Domnul Abdullah era un domn Ibrahim, plin de vorbe alese, de poeme ştiute pe dinafară, un domn Ibrahim care ar fi petrecut mai multă vreme să citească decât să stea în faţa casei de marcat. În orele în care ne învârteam în mănăstiri, el numea asta dansul alchimiei, dansul care transformă arama în aur. Cita deseori din Rumi. Spunea:
Aurul nu are nevoie de piatra filozofală, însă arama da.
Fii mai bun.
Omoară ceea ce este viu: trupul tău.
Adu la viaţă ceea ce este mort: inima ta.
Ascunde ceea ce este prezent: lumea de aici.
Cheamă ceea ce este absent: lumea vieţii viitoare.
Distruge ceea ce există: pasiunea.
Crează ceea ce nu există: intenţia.

fragmente din cartea Domnul Ibrahim şi florile din Coran - Eric-Emmanuel Schmitt

miercuri, 10 octombrie 2018

Copil frumos!

Copil frumos, te-aș ține-ascuns
în locul unde n-au pătruns
nici răutatea, nici mânia,
în locul unde e stăpână bucuria.
Și ți-aș păstra desțelenită
grădina vieții, și-nflorită,
ca un surâs să fie fiecare floare,
pe chipul tău să râdă lumina de la soare.
Și ți-aș așterne dragoste în cale,
din suflet aș lăsa să scuture petale,
ca să nu simți nici pietre ascuțite și nici spini,
să nu te rătăcești prin mărăcini.
Vise înalte ți-aș păzi în palmă,
iar zborurilor tale le-aș ține vremea calmă,
și timpul l-aș supune și l-aș îmblânzi,
l-aș pune în clepsidră și ți l-aș dărui.
Dar nu știu cum să fac acestea toate,
nu era scris în nicio carte,
și nu cred că a fost vreun înțelept
care știa ceva și a păstrat secret.
Și-atunci tot ce rămâne e să îți dau povețe,
să te învăț că lumea are multe fețe,
să îți arăt cum sufletul se oțelește,
dar dragostea din el e cea care te crește.
Să-ți spun că din durere iei putere,
că pentru a clădi un vis de multe ori se cere
să lași bucăți de suflet să se sfâșie din tine;
dar să nu-ți pară rău când tot ce faci e bine!
Să nu uiți idealuri chiar dacă ți se pare
că s-au pierdut cândva în neagră depărtare!
Oricât de întuneric, mai sunt câteva stele;
să cauți mereu zborul și să ajungi la ele!
De cazi, să te ridici mai sus
și să răsari chiar dacă soarele-a apus!
Dacă pierzi astăzi, poți învinge mâine;
să nu-ți vinzi inima pe-un colț de pâine!
Să nu uiți niciodată să fii bun și drept,
să nu te pleci, dar să fii înțelept!
Și vieții să-i surâzi, să știi cum să te bucuri
de împliniri înalte și de mărunte lucruri!
Iar la sfârșit, când scazi și când aduni,
când timpul ce-ți rămâne e cât să-l ții în pumni,
să-ți fie gândul liniștit și inima senină
că ai trăit frumos și viața ți-a fost plină.
un poem de Carmen Pricop

marți, 28 august 2018

Dragă Doamne-Doamne,

- Ce-ar fi să-i scrii lui Dumnezeu, Oscar?
- Și de ce să-i scriu lui Dumnezeu?
- Nu te-ai mai simți atât de singur.
- Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nici nu există?
- Fă-l să existe.
- De fiecare dată când o să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Și, dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.
- Și ce să-i scriu?
- Spune-i ce gândești. Gânduri pe care nu le mai spui nimănui, care te apasă, îți rămân în minte și-ți îngreuiază sufletul, te blochează, iau locul ideilor noi și te fac să putrezești. Dacă nu vorbești cu nimeni, o să devii un depozit de gânduri vechi și împuțite.
- OK.
- Și să știi, lui Dumnezeu poți să-i ceri ceva în fiecare zi. Dar atenție! Câte un singur lucru.
- Dumnezeu ăsta al tău nu-i bun de nimic, Tanti Roz. Aladin putea să-i ceară duhului din lampa fermecată trei lucruri.
- O dorință pe zi e mai bine decât trei toată viața, nu?
- OK. Atunci pot să-i comand orice? Jucării, bomboane, o mașină...
- Nu, Oscar. Dumnezeu nu e Moș Crăciun. Nu poți să-i ceri decât lucruri care țin de suflet.


- Dă-mi un pupic.
Asta cu pupicii chiar e o treabă de fete, un fel de nevoie pe care-o simt ele mereu. Peggy mi-a întins obrazul și trebuie să recunosc că și mie mi-a plăcut mult când am pupat-o.
- Noapte bună, Peggy.
- Noapte bună, Oscar.

...de fapt, fiecare ne gândeam de mult la celălalt.
- Ce faci acum, Oscar?
- Dar tu, Peggy?
E incredibil câte avem în comun, aceleași idei, aceleași întrebări.
- Vrei să dormi cu mine?
Fetele astea sunt ceva de speriat. Mie mi-ar fi luat ore, poate săptămâni, poate luni întregi să scot pe gură o frază ca asta, întâi s-o rumeg bine în minte, și-abia apoi s-o spun cu voce tare. Și ea mi-o trântește cât se poate de firesc, de simplu.
- OK.
M-am băgat în patul ei. Stăteam puțin cam înghesuiți, dar a fost o noapte extraordinară.


- Cele mai interesante întrebări rămân întrebări. Și conțin în ele un mister. La fiecare răspuns trebuie să adaugi un "poate". Numai întrebările fără interes au răspunsuri definitive.


- Dragă Doamne-Doamne, m-am prins că veniseși. Și că-mi explicai secretul tău: privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată.
Și-atunci, ți-am urmat cuminte sfatul. Pentru prima dată. Contemplam lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat.
Îți mulțumesc, Doamne-Doamne, c-ai făcut asta pentru mine. Mi se părea că mă ții de mână și că mă duci în miezul misterului, ca să-l contemplu. Îți mulțumesc.

- Dragă Doamne-Doamne, am încercat să le explic părinților mei ce-i viața, un cadou foarte tare. La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viața veșnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârșit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. Și-atunci încercăm s-o merităm. Eu care am o sută de ani, știu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrânești, cu atât trebuie să dai dovadă de bun-gust ca să apreciezi viața. Trebuie să devii un rafinat, un artist.

fragmente din romanul Oscar și Tanti Roz - Eric-Emmanuel Schmitt

luni, 13 august 2018

Sinceritate


– Știi, spune un bărbat – acum sunt cu cinci femei în același timp. M-am săturat de această situație, dar nu pot s-o aleg doar pe una. Cum să le elimin pe celelalte?
– Prin sinceritate, – îl sfătuiește prietenul.
– Și cum să fac asta?

– Foarte simplu: simte-te complet liber și spune-i fiecărei femei totul despre celelalte.
– Și cum mă va ajuta acest lucru?
– Tu încearcă.
Următoarea lor întâlnire după șase luni:
– Ai ținut cont de sfatul meu?
– Da. Bun sfat. Mulțumesc. Când am devenit sincer, două dintre femeile mele au refuzat imediat să se întâlnească cu mine. Au mai rămas trei. Apoi a început cel mai interesant lucru. Am aflat foarte repede că nu pot fi la fel de sincer cu toate. Uneia îi puteam spune totul, celeilalte adevărul doar pe jumătate, iar celei de-a treia nu-i puteam spune nimic. În același timp, despre una puteam spune totul, dar despre cealaltă nu puteam spune nimic. În final am aflat că unei femei îi pot spune totul, dar despre ea nu-mi doream să vorbesc cu nimeni.
– Ea este cea care a rămas? – l-a întrebat prietenul.
– Exact. Interesant, această metodă simplă funcționează atât de bine
– Funcționează pentru că sinceritatea este un indicator al sentimentelor, funcționează în toate sferele vieții. Eu întotdeauna mă despart de cel cu care nu pot fi sincer și rămân legat de cel despre care nu pot vorbi.

sâmbătă, 28 iulie 2018

Niște copaci

Toate locurile au câte o poveste... știută sau mai puțin știută. Despre Turda, cred că majoritatea vor spune Salina Turda, punct de atracție turistică ce își merită pe deplin recunoașterea în plan internațional, sau Cheile Turzii și acestea senzaționale, atât privite din depărtare cât și traversate la pas. Mai sunt și alte obiective interesante de vizitat în Turda şi mi-am propus să fac asta cât mai curând.

Ce m-a impresionat în Turda este un parc cu castani aflat la ieșirea din oraș înspre Cluj. Îl remarci atât dacă treci orașul prin centru cât și dacă alegi varianta scurtă pentru o mai mare rapiditate în trafic. Parcul acesta a prins culoare foarte recent. Cel mai probabil, niște tineri cu imaginație au vopsit trunchiurile copacilor, dând un plus de viață unui spațiu de relaxare convențional. Am avut un moment de relaxare și încântare plimbându-mă prin acest parc. Fiecare copac-culoare îți transmite ceva, depinde în care te regăsești cel mai bine. Eu m-am găsit câte puțin în fiecare dintre ei, în culorile cu lumini și umbre de pe trunchiurile lor. 

Cum ar fi ca tot mai multe parcuri să fie astfel însuflețite?! Mie mi-ar plăcea! Pentru că fiecare culoare ne influențează într-un fel sau altul starea de spirit. Trăim înconjurați de culori, depinde de noi să le armonizăm! Fiecare avem un simț cromatic care ne definește ca oameni, ne individualizează și vorbește despre noi... 

Dintre toţi copacii de acolo, mi-am ales unul, ultimul din succesiunea de fotografii de mai jos, cel vopsit în turcoaz...





    








vineri, 13 iulie 2018

Cea mai frumoasă femeie din lume


Despre această "operă de artă" mi-am tot propus să scriu. O văd frecvent, se află undeva, puțin înainte de intrarea în Tg. Mureș din direcţia Alba-Cluj, în localitatea Ungheni, Mureș.

În imaginația multora, bănuiesc, este exprimarea "poetică" a sentimentului de iubire a unui bărbat foarte, foarte îndrăgostit...

În imaginația mea, văd în acest "mesaj" un moment de sinceritate al unei femei în întâlnirea cu ea însăși! De ce nu?! Cred că asta se întâmplă, la un moment dat, în viața fiecărei femei, undeva pe la maturitate, când ea se înțelege şi se acceptă, cu toate alegerile făcute până în momentul acestei "reflecții". În acest moment, ea știe foarte bine ce-și dorește și decide că va merge mai departe prin viață, cum altfel decât "frumos", pentru că nu anii din viața ei sunt acum importanți, ci viața din anii ei!

Sharon Stone a spus ceva foarte frumos, cumva o altă exprimare a ideii de mai sus: "Nu simt nevoia să-mi ascund vârsta. Nu vreau decât să fiu o femeie care arată, la vârsta ei, cât de bine este cu putință." 

Femeie, fii conștientă de frumusețea ta interioară pentru că asta se reflectă în exterior! Strălucirea din ochii tăi este un motiv care atrage priviri și naște zâmbete! Iar cine ajunge să-ți cunoască și sufletul... aș putea spune... a cunoscut ... cea mai frumoasă femeie din lume...